Se dau următoarele personaje , reale, luptătoare, creative şi amuzante:

– 2 bucăţi colege de serviciu: Colega 1 şi Colega 2

– 1 bucată cadru didactic- învățătoare

– 1 bucată publisher la  un renumit blog care e foarte catchy pentru femei, în special

Eram la serviciu unde munceam cu  voie bună, dar fără spor, când primesc un mesaj de la o doamnă dragă  mie, un respectat cadru didactic, de asemena: Cândva aţi postat pe blog o scrisoare de-a mea către copiii mei. E pe val!  şi îmi trimite un link către un articol care îmi părea extrem de cunoscut

Eu: Ha! Nu pot să cred că cineva mi-a furat articolul! Nu m-a întrebat nimeni nimic, nu mi-a cerut nimeni permisiunea. Praf îi fac pe ăştia, şi le dau şi report pe Facebook.

Nu am primit vreun răspuns imediat de la învățătoare , ci mai târziu, când a pus paie pe foc.

Trebuie să recunoc că undeva în sinea mea aveam o oarecare mândrie că cineva a găsit ceva demn de luat de pe blogul meu, dar şi dezamăgită că nu luase un articol propriu, ci unul scris de altcineva. 🙂 Totuşi, spiritul dreptăţii se activase în mine şi nu doream să las lucrurile aşa. Dau un comentariu  la postarea de pe FB unde le spun care este sursa articolului, le dau mesaj şi pe adresa de e-mail a blogului. Mi-am făcut print screen la comentariu, la articolul de pe pagina mea, la cel de pe pagina lor, la tot ce prindeam dădeam print screen, cât pe ce să pun şi un selfie, ca să se ştie că şi ăla tot al meu este. Urma să  dau report pe FB, dar nu m-am prea descurcat, nici nu mă puteam concentra că  tresăream la fiecare zgomot de tocuri crezând că urma să intre șefa mea pe ușă, şi oricum m-am gândit să  nu mă grăbesc şi să  analizez mai bine situaţiunea ca să nu-mi scape vreun detaliu, să fiu  super bine pregătită în cazul în care plagiatoarea va încerca să-mi închidă gura. Printez articolul meu şi îl compar cu cel al plagiatoarei, căci  mi se păruse că mai avea şi altceva în plus pe acolo. Avusesem dreptate: tipa mai adăugase de la ea câteva fraze. Drăguţ din partea ei că a şi muncit puţin pentru  banii pe care i-a luat pe articol, căci bănuiesc că  a luat nişte bani.

Colega 1: Ce ziceai de articolul tău? Că n-am fost atentă. Ţi l-a copiat cineva? Dă report!

Hopa! Se trezise „dragonul” echipei!

Eu: Da mă, şi vreau să o demasc. Mi-am făcut print screen-uri şi am vrut să dau report şi pe FB dar mi s-a părut prea complicat și…

Colega 1: Ce să fie complicat? Ia, hai că te ajut eu! Nu lăsăm treaba nepedepsită! Dar stai mai întâi să dau un comentariu la articol.

Colega 2: Dau și eu! Dă-mi linkul!

Și eu le dau și începe nebunia. Colega 2 nu-i genul care să  stea la o cafea aromată când dreptatea a fost mânjită cu nesimţire, n-ar putea, ar zgâria-o pe gât ca un ciulin. Având un spirit de echipă hiperdezvoltat şi uitând de toate păcatele pe care i le-am făcut, se pune pe dat comentarii şi scos la iveală josnicia.  Colega 1, în care intraseră toți scaraoțchii, nu doar că i-a beștelit pe ăia pentru minciună, dar la fiecare comentariu posta linkul către blogul  meu. Reacțiile fanilor au început să apară imediat, erau dezamăgiți, se simțeau mințiți. Pe blogul meu curgeau vizualizările de numa! Dar toată  această poveste n-a durat mult că publisherul dă un mesaj bombă pe care l-am citit cu voce tare: Cum se poate ca un articol să fie scris din viitor, doamnă? Nu vedeţi că articolul nostru este scris în 2017 şi cel la care faceţi referire este din 2018? Repede aţi aruncat cu pietre! Urât mod de a vă face publicitate ați ales! Din cauza unora ca voi se duce la naiba țara asta!

După câteva secunde de liniște deplină și de priviri de bou, izbucnim cu  toții în râs.

Colega 1: Sonio, ce ai făcut?

Eu: Rahatul praf. Dar nu are cum, că eu am întrebat-o pe învățătoare dacă îi pot pune articolul pe blog și ea a fost încântată. Nu cred că și-a dat seama să îmi spună că e copiat de undeva. Adică…părea că ea l-a scris. Dar…să știți că la un articol se poate modifica data, cred că  asta au făcut.

Colega 1: Și dacă l-a copiat? Până una alta articolul ăleia e din 2017 și al tău din 2018. Și eu am făcut mișto de toți cei care au dat comentarii cu ce articol superb, minunat, am plâns când l-am citit. Și am pus linkul către site-ul tău la fiecare.

Eu: Stați liniștite că văd că deja au șters comentariile. Nu știu ce să vă zic. Doar să vă mulțumesc pentru publicitate moca. Stați așa că îi caut articolul pe facebook, îl găsesc repede că  era o distribuire a unei amintiri. Dacă în 2018 era o amintire, atunci și al ei a fost scris în 2017.

Și caut, și caut, și în 2018, și în 2017, și nu găsesc nimic, nimicuț. Mă enervez , îmi bag picioarele și spun că o să-mi cer public scuze pentru neînțelegere când ajung acasă, că trebuie să mă gândesc cum să formulez ca să ies cu obrazul curat.

Și pentru că venise ora 5 am plecat acasă inexplicabil de bine dispusă, deși mă făcusem de cacao.  Dar am răs atât de mult de întămplare, încât nu am considerat că merită să mă  stresez de o neînțelegere, mai ales că eu precizasem în articol de unde fusese preluat. Mă știam cu mâinile curate. Învățătoarei nu i-am zis nimic, să nu fac femeia să se simtă prost, mai ales că eram sigură de faptul că ea nu a stat să se gândească la un detaliu cum ar fi cel în care să-mi spună că de fapt articolul este preluat, parțial de pe nu știu ce site.

Dragii, mei, viața are umorul ei. Ajungând acasă primesc mesaj cu inimioare și multe răsete de la învățătoare, la ce scrisesem eu sus de tot, la începutul articolului.

Eu: Vaaai, doamnă! Știți ce a ieșit? Am comentat acolo că au plagiat. Colegele au sărit ca leoaicele să mă apere, să facă lumină. Și până la urmă m-au făcut praf că de fapt eu am  plagiat că am scris articolul în 2018 și originalul a fost scris în 2017.

Cadru didactic: Mvaaai, nuuu pot să cred! Culmea e că de când am citit articolul îmi tot caut postarea pe facebook, să am probe, să le arăt cine este autoarea, adică subsemnata.

Eu: Adică Dvs. ați scris pe site-ul acela și acum a postat altcineva?  Deci tipa care a scris a copiat de la Dvs?

Cadru didactic: Exact! Nu, eu doar am scris pe Facebook. Textul îmi aparține! Dar nu găsesc deloc postarea!

Eu: Și eu  v-am cautat-o și nu am găsit nimic.

Cadru didactic: :))) Leșin…mă sabotează Mark! Dar nu mă las! Cum găsesc postarea, le scriu în comentarii!

Eu: Poate o găsiți, că a fost jale la serviciu! Am avut 2 colege care au făcut prăpăd la postare .Și nici eu nu mă las acum că am confirmarea că este textul Dvs.

Cadru didactic: Nu mă las! Cum am dovada, cum postez. Dar să ajung la laptop că de pe telefon, cu toate notificările astea, îmi e greu. Sper să nu-mi dea block că era un blog pe care eu îl citeam 🙂

Eu: Sigur vă  vor da block. Dar nu-i problemă, veți putea urmări  doar blogul meu 🙂

Cadru didactic: Aia e! Acum nu pot renunța nici  eu că și Dvs, și colegele v-ați rupt din timp să îmi faceți dreptate. Vă mulțumesc tare mult pentru  asta! O să găsesc dovada și ne vedem la o prăji. Ne vom amuza copios!

Eu: Așa facem!

Cadru didactic: Suntem ca muschetarii. Privind aprecierile lor nu pot decât să mă declar happy.

Între timp eu am primit un mesaj ,în privat de la publisher și mă crăcănam de râs.

Eu către cadru didactic : Doamnă, ia uitați ce mesaj am primit – Bună! X- ulică , publisher xxxx.ro. Îți scriu în legătură cu acuzația nefondată de plagiat adusă colaboratoarei nostre și implicit revistei. Avem dovezile indubitabile că lucrurile nu au stat așa, Y nu putea prelua din viitor ( uitați- vă la date) plus că prietena dvs a făcut o preluare fără să verifice temeinic sursa, care nu era autoarea textului. La rândul ei, învățătoarea preluase. V- aș ruga să adresați scuze autoarei și revistei, asta ar face un om care a greșit. Mulțumesc! Ah, acum am văzut că e blogul tău. Nu mai trebuie decât să vorbești cu sinele tău. Merci!

Cadru didactic: Mvaaaai!

Eu: Numai că tipa a mai adăugat de la ea, așa e? Că eu în articol am doar o parte…

Cadru didactic: Urât! Musai găsesc postarea! Mă oftic că nu am laptop! Pe telefon nu găsesc nimic, mă tot trimite la politica facebook! Parcă s-a evaporat postarea aia!

Eu îi răspund publisherului, îmi cer iertare pentru cele întâmplate. Îi spun că am confirmarea învățătoarei că ea este autoarea , și dacă vom găsi postarea i-o voi transmite. Nu am niciun interes să îmi fac publicitate în acest mod  josnic, nu câștig bani din blog, deci nu am niciun interes să mă cert cu cineva, cu atât mai mult cu cât aș ști că l-am copiat, ceea ce nu este cazul, desigur.

Cadru didactic: Doamnă dragă, abia aștept să ajungă copilul meu acasă cu laptopul. O să caut postarea, să fie spre folos și zâmbete. Vom râde de numa, numa! Eu râd cu lacrimi dar …nu e râsul meu …Pe de o parte …că l-am recitit după doi ani,.pe de altă parte că nu mă așteptam să le scrieți …Râs cu plâns pentru că nu pot vedea în propriul cont. Mai rău e că au trecut zilele lor de naștere , acest lucru înseamnă că nu îl mai reamintețte feisbucul curând. 

Eu: AM GĂSIIIIIIIIT! V-am găsit postarea! E din 2015 postarea inițială! Din AUGUST 2015! Nu 2017! Yuhuuu! Îi dau ăsteia print screen.

Cadru didactic: Eeeee din 2015, știam eu că parcă era mai vechi de 2017, dar mă încăpățânam să caut în 2017. Doamnă dragă, eu mă declar mulțumită și recunoscătoare că au rezonat oamenii cu emoțiile mele. Pe moment aveam impresia că mi-am rătacit mințile. Cedam nervos și ajungeam eu să recunosc că l-am copiat.

Eu: Și eu mă bucur că l-am găsit! O să scriu pe blogul ălora, și în toate comentariile, și pe blogul  meu, și pe orice pot. Am să fac lumină!

Cadru didactic: Nuuu! Suntem femei…

Eu: Ce femei? Eu nu sunt femeie! Sunt un viking! Aaaaa..dar or să vă dea block. O să-i scriu doar publisherului, să-i flutur postarea pe sub nas, să vadă ce colaboratori de cacao are!

Și mitenaș mi te apuc să-i scriu publisherului, să le scriu colegelor , ba chiar începusem să scriu pe blog. Colega 2, nici nu mi-a răspuns, s-a dus direct pe  Facebook la articolul cu pricina și a postat print scree-ul cu originalul, plus un comentariu de knockout! A friend in need, is a friend indeed!

Eu către cadrul didactic: Doamnă, colegele mele au și postat print screenul. Nu le-am zis să nu posteze, căci nu mă gândeam că intră iar pe câmpul de luptă. Ca niște hiene sunt! 🙂

Cadru didactic: Mno, asta e! Eu  nu pot deschide de pe telefon linkul către postarea mea. Am să-l întreb pe Mark de ce 🙂

Și când credeam că soarele e sus pe cer, vine un asteroid gigantic și face beznă totală: print screen de la publisher cu o postare a tipei plagiatoare din IULIE 2015 și cu comentariul uite, iulie 2015,punct.

Eu către cadrul didactic, abia scriindu-i de cât mă prăpădeam de râs: Ce-ați făcut, doamnă? – și îi dau articolul

Cadru didactic: ???? Nu-mi deschide, adică e negru total.  – și îmi dă print screen ca să o cred. Îi dau și eu prin screen.

Cadru didactic: Mvaaai? Ora? Trebuie să văd ora la care am postat!

Eu nu înțelegeam ce relevanță avea ora, dar s-a lămurit singură rapid.

Cadru didactic: Aaa…acum văd că luna e iulie, nu  august…..hmmmm….adică…mințile mele…

Eu: Nici nu vă mai faceți probleme. Nici nu mai contează cine a scris prima, cine pe cine a plagiat. Contează ca ne-am distrat copios. Eu nu am mai râs așa de foarte mult timp și mi-am făcut și vreo 50 de vizualizări pe blog :))

Către Colega 2: Fată, șterge comentariul că iar ai dat cu mucii-n fasole. Se pare că articolul a fost scris de tipă cu o lună înainte să posteze învățătoarea.

Colega 2, probabil clocotind de nervi: SONIA, hotărăște-te o dată cine a scris, cine pe cine a copiat, că deja m-am făcut de rht  de 2 ori! Deci?

Eu: Nu știu! Dar nu contează că oricum or să șteargă ei.

Acestea fiind spuse, m-am bucurat că nu am fost nici în pielea învățătoarei, nici în pielea colegelor. Cât privește adevăratul autor, există, din punctul meu de vedere,  două posibilități, în care eu cred orbește:

1 – învățătoarea, când a citit articolul a rezonat foarte mult cu el, l-a simțit cu toți porii ei, iar la o lună, cu ocazia unei aniversări a postat pe facebook ce pasaje i-au plăcut cel mai mult. După 3 ani, când facebook i-a reamintit postarea, ea  distributi-o și a retrăit, la fel de intens ca în 2015 cele scrise în articol. Cum nu pusese ghilimele sau sursa și cum scrisese doar ce i-a plăcut cel mai mult, a avut falsa impresia că este propria-i creație…sau poate chiar a fost!

2- cum nimic nu se pierde din memoria Universului ( eu  cred în memoria Universului) e posibil să fi fost scris de învățătoare la o lună distanță. Dar pentru că ceea ce a scris nu era cu  absolut nimic altfel decât articolul original, tind sa cred că prima variantă este cea mai apropiată de realitate.

Acum, doar Dumnezeu știe cu certitudine. Ce știu eu cu certitudine este că și mie mi s-a întâmplat exact la fel cu o strofă dintr-o poezie de ,culmea,Eminescu. Mai jos aveți strofa. Este dintr-o poezie pe care nu am studiat-o la școală și nici nu am citit-o vreodată. Și acum am stat să o caut pe net astfel „mihai eminescu poezie in miez de noapte ceasul” Eram cam clasa a 7-a, când m-am decis să scriu poezii.Mi-am făcut agenda mea, în care scriam DOAR poeziile mele, nicidecum poezii copiate. Și nici măcar nu citeam poezii, darămite Eminescu! I-am arătat strofa prietenei mele, care a rămas super impresionată. După puțin timp mi-a spus că aia nu e scrisă de mine și mi-a arătat poezia. Nu mi-a venit să cred. Nu avea cum! Știam sigur că eu am scris-o. Și acum, vă jur, am în minte momentul. Eram la biroul meu, cu agenda deschisă și căutam să leg frumos niște cuvinte legate de ora 12, de noapte, de lumină și niște sentimente de teamă, de bucurie în același timp. Nimeni și nimic pe lumea asta nu mă va convinge că am copiat strofa aia. Cum era să o copiez? Copiam așa o strofă din mijlocul unei poezii și a doua zi mă duceam să mă dau mare că eu am scris-o? Mnooo.nu cred! Când o să ajung în Rai o să solicit o filmare a acestui moment.

Și strofa:

Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială
Și negrul întuneric se sperie de șoapte…
Douăsprezece ceasuri răsună… Miez de noapte…
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.( Mihai Eminescu – Învierea)

Deci, cum necum, sunt convinsă că tuturor ni s-a întâmplat să ne însușim anumite vorbe sau fapte care nu au fost ale noastre…sau poate au fost.  Uneori ne-am dat seama de asta, alteori am rămas cu impresia că noi  am fost autorii. Și, să nu uităm de memoria Universului și de faptul că în istorie au avut loc descoperiri, invenții simultane, de persoane diferite, din locuri diferite. Am căutat și un  articol în acest sens.

Acuma, ia să aud dacă și printre voi sunt persoane „plagiatoare”. 🙂

Sursa foto:aici