Când eşti la cuţite cu  soţul tău şi cauţi în stânga şi în dreapta oameni care să-ţi  susţină răzbunarea plănuită, apare , precum Mr. Proper în bucătărie, domnul Gary Chapman să pună paie pe foc: Dar, draga mea, nu trebuie să  fie vărsare de sânge şi blestem pentru următoarele 7 generaţii! Lasă istericalele şi alege calea iubirii şi vei vedea cum căsnicia ta va fi  doar lapte şi miere!

Păi da, că ştie Gary de câte ori  ai  ales calea iubirii până acum, de câte ori ai lăsat de la tine ca să fie totul bine, numai tu nu. Ce ştie Gary de strădaniile tale fără ecou? Ştie el, oare, că mămăliga aia memorabilă a ieşit atât de memorabilă de la nervii  cu care ai învârtit în ea? Ha, ce ironie simpatică!

Ei bine, Mr. Chapman, nu ştie, dar bănuieşte, are el  un feeling cum că ar şti prin ce treci pentru că a avut şi el experinţa lui, dar, mai ales, are în cârcă experienţa multor cupluri ce nu mai găseau pe la niciun magazin petice pentru a reface bucăţile de iubire rupte din marea plapumă călduroasă cu care se înveleau, fie vară, fie iarnă ( adică la bine şi la rău) atunci când erau îndrăgostiţi, atunci când credeau că se iubeau până la cer şi înapoi.

El zice că îndrăgosteala este  o minciunică  împopoțonată cu fluturi în stomac, dorința de a-i face celuilalt pe plac fără să  ți se pară că ești folosit și convingerea că iubești și ești iubit la cote maxime. Noi credem că pe minciuna asta o cheamă Iubirea Adevărată dar, de fapt, pe minciună o  cheamă Reproducere. Deci, scopul îndrăgostirii este perpetuarea speciei și NU durează până la adânci bătrâneți , ci cam 2 ani, în medie.

Iubirea adevărată este, de fapt, o alegere. După ce se va fi terminat îndrăgosteala, vine realitatea, pe care nu vrei sub nicio  formă să o  accepţi pentru că partenerul parcă a luat-o razna: nu se mai poartă ca la început, nu mai are timp pentru  tine, nu îţi mai aduce flori, nu mai face tocăniţe, nu te mai scoate în oraş, uită de ziua ta, iar de complimente…ce sunt alea?

Iubirea este numai una, dar noi o simțim diferit pentru că, de faptus şi de dreptus, iubirea este o sumă de sentimente, gânduri, vorbe şi fapte care, dacă sunt răsfrânte în mod constant asupra unei persoane, aceasta se simte iubită şi, în mod automat şi chiar inconștient, îşi întoarce iubirea către expeditor. Numai că, pentru fiecare om în parte, o componentă a iubirii este cea mai cea. Dacă aia nu este prima tehnică pe care o aplică partenerul când zeii sunt nebuni pentru a-ți intra în grații, pentru a asigura pacea şi armonia în cuplu, atunci orice efort de a fi pe placul celuilalt este în zadar.

Aşadar, există 5 limbaje ale iubirii şi tu trebuie să descoperi la partener care din astea 5 este limbajul lui primar de iubire, cum ştie el cel mai bine să primească iubirea.

(Ordinea este aleatorie)

Declarațiile

    • Bravo, ai făcut o căsuță în copac minunată!
    • Îți stă foarte bine cu rujul ăsta!
    • Mai bine ca tine nu gătește nici mama!
    • Ești  cel mai bun bărbat din lume!
    • Ești foarte talentată la desen!
    • Cămașa asta te prinde la fix!
    • Discuțiile cu tine îmi dau aripi!

Declaraţiile îmbracă forma încurajărilor, a vorbelor rostite pe un ton frumos, vorbe rostite cu politeţe. Nici măcar nu trebuie să fi făcut ceva fabulos ca să primească o apreciere. De aceea, o  mică laudă pe zi, oricât de simplă, pentru orice chestiuță va umple instant rezervorul iubirii celui care  pune mai mult preţ pe o apreciere decât pe ce sumă fabuloasă ai dat pe un cadou.

Apropo de cadouri, darurile reprezintă un  al limbaj al iubirii. Sunt persoane pentru care atenţiile  reprezintă aerul şi apa. Fiind limbajul lor primar de iubire, nici măcar nu sunt pretenţioase. Dacă e femeie, rupi o păpădie, i-o oferi şi deja ţi-ai şters toate păcatele de la Adam şi Eva încoace.

Foarte plăcute şi apreciate, mai ales de unii, sunt şi serviciile. Eşti  fericit şi te simţi iubit când  soţia ta ţine casa lună, găteşte nebuneşte, creşte 7 copii deodată, face cumpărături substanţiale de una singură, mătură curtea , plantează roşii, calcă şi chiloţii tanga ( şi  bărbaţii poartă tanga, ştiu eu). plăteşte facturile, are grijă de părinţii tăi şi îţi cumpără bere când vin prietenii pe la tine? Ţi se pare firesc să facă toate  aceste treburi muiereşti? Te cam superi când spune că nu a avut timp să facă ceva pentru că a stat la manichiură 2 ore? Cel mai probabil ea nu este prea încântată să ofere atâtea servicii, dar te iubeşte şi are grijă ca rezervorul tău de iubire să fie plin în mod constant. Şi dacă şi tu ai grijă de rezervorul ei, atunci toată munca asta este suportată mult mai uşor şi făcută cu drag.  În caz contrar, te anunţ că are gânduri de despărţire şi dacă nu se află acum acasă sau la serviciu, probabil este la un consultant matrimonial căruia i se plânge că nu primeşte decât 3 pupici pe an: la aniversare, la onomastică şi de Revelion. Plânge pentru că limbajul ei primar de iubire este contacul fizic. Dacă pentru sexul frumos din cadrul relaţiei serviciile sunt foarte importante, atunci tu, ca un bărbat iubitor ce eşti, mai poţi sta cu copilul, sau mai poţi da cu aspiratorul, sau face nişte cartofi prăjiţi când eşti rugat să faci astfel de treburi. Atenţie, este important ca atunci când ceri să ţi se facă un serviciu, cuvintele „te rog” sunt magice, precum şi tonul cu care sunt spuse. Un ton poruncitor nu seamănă seminţe rodnice. Rugăminţile direcţionează iubirea, iar poruncile o stăvilesc. De asemenea sub nicio formă nu trebuie să ajungem la manipularea partenerului insuflându-i sentimentul de vinovăţie dacă nu ne-a servit/slujit după standardele noastre.

Cel de-al 4-lea limbaj al iubirii, contactul fizic, menţionat mai sus, este unul din cele mai plăcute limbaje prin care ne putem exprima iubirea indiferent de limbajul primar al celeilalte persoane, pentru  că nu  are cum să nu-i placă. Cui îi displac pupicii şi îmbrăţişările? Ne place să ne plimbăm de mână cu partenerul, copilul sau chiar părintele nostru; ne simţim încurajaţi sau înţeleşi când cineva ne bate pe umăr; buba de la degetul copilului trece mai repede dacă dăm pup; un masaj de 5 minute după o zi istovitoare ne dă energie cât pentru…o seară la disco :).  Orice atingere ne face bine. Să ne înţelegem, bătaia nu intră în această categorie oricât de ruptă din rai  ar fi ea. Dacă pentru partener contactul fizic este cel mai important, atunci umple-i zilnic rezervorul iubirii cu pupici cu sclipici, un ghiont jucăuş la ficat, un masaj în talpă şi îţi garantez că nu vei regreta, mai ales că ar fi un moment prielnic să petreceţi şi câteva momente împreună în care să vă povestiţi una , alta.

Şi aşa am ajuns la limbajul meu preferat, care, după ce am citit cartea, am concluzionat că ar fi limbajul meu primar de iubire: timpul petrecut în doi.  Mr. Gary vorbeşte despre necesitatea de a crea o bancă de amintiri din care să-ţi extragi cele mai frumoase  momente din viaţa ta. Ori, cele mai frumoase momente  sunt cele petrecute alături de cineva. În cazul unei căsnicii, timpul soţilor petrecut  în doi este nepreţios şi reprezintă podul creat peste un râu, sau soarele de după furtună, sau apa după secetă, sau zâmbetul după lacrimi, sau ghiocelul după iarnă sau…mai completaţi şi voi în comentarii lista :). Să fii prezent în aceeaşi cameră cu partenerul dar unul să se uite la TV şi altul să se uite la filme pe telefon, nu este timp petrecut în doi. Timpul în doi reprezintă atenţie acordată celuilalt. Înseamnă ca partenerul să nu ajungă să simtă căsnicia ca pe  o singurătate în doi.

Ladies and Gentlemen, nu-ţi exprimi iubirea folosind doar limbajul primar al jumătăţii tale, în cazul fericit în care l-ai descoperit. După umila mea părere nici nu trebuie să identifici vreun limbaj anume, pentru că iubirea înseamnă toate cele de mai sus răsfrânte asupra celuilalt în mod gratuit, zilnic. Dacă primeşti  din fiecare, să dai înapoi va veni de la sine, niciunul nu  va simţi că e greu să trăiască alături de celălalt, niciunul nu se va simţi judecat, singur, neînţeles, folosit, sacrificat. Cu cât egoismul îşi face loc mai mult într-o relaţie, cu atât rezervoarele ambilor parteneri se vor goli mai repede pentru că cel care rămâne de serviciu la umplut rezervorul îşi va băga la un moment dat piciorul în ea de relaţie şi de rezervor. Şi dacă celălalt nu este destul de vigilent să realizeze că bolul de sticlă al căsniciei este susţinut de o pânză de păianjen şi că trebuie să folosească de urgenţă limbajul primar de iubire  al partenerului pentru  a consolida această pânză,  atunci drumul spre înflorirea relaţiei va fi anevoios şi presărat cu neîncredere, dezamăgire şi frustrare.

Deci, hai să alegem să-l facem pe cel de lângă noi fericit, căci efectul va fi unul de tip bumerang. Baftă vă doresc pentru  că …vorba aia, teoria e uşoară, practica te omoară!

Sursa foto:aici