Suntem oameni mari, maturi, raționali, nu mai suntem copii. Până când…

  • Ne supărăm pe prietenii noștri că nu ne-au invitat și pe noi la suc ; ori le spunem că nu ne-a plăcut faza și că ne-am simțit dați pe marginea drumului, ori ținem în noi dar avem botul umflat, vocea indiferentă, ba chiar plictisită, suntem laconici și ne dorim ca ei să se dea peste cap ca să ne reintre în grații. Cu siguranță știți amenințarea supremă a copiilor cu ” nu mă mai joc niciodată cu tine!” izvorâtă din cele mai banale certuri? Sigur că o știți! Ați spus-o și  voi când erați mici, o spun și copiii voștri. Culmea e că o spuneți și acum, dar sub altă formă, o gândiți și o simțiți exact aşa: ” Nu o să mai vorbesc niciodată cu ei! Dacă vor, să mă caute ei pe mine , că eu nu mai zic nimic, îmi bag picioarele!”
  • Când suntem nervoși , nu auzim nimic, nu vedem nimic, nu înțelegem nimic. Vrem doar noi să vorbim, să ne strigăm durerea, să lovim în stânga și în dreapta, să găsim vinovați. Vrem să fim înțeleși, ascultați, dar nu acceptăm niciun ajutor, niciun sfat, căci nimeni nu  știe care e de fapt baiul. De multe ori, baiul nu e ăla pe care îl spunem  cu voce tare. E ăla care zace și mocnește înăutrul  nostru până când un bai mic și nevinovat îl aprinde, adicătelea e picătura care a umplut paharul. Acuma, știți voi cât de bine vă înțelegeți  cu un  copil care are o cădere nervoasă și oricât de calm i-ai vorbi și i-ai explica de ce, cum și în ce fel,  el nu pricepe nimic, ba se enervează și mai tare și face tot posibilul să îți ieși din pepeni? Daaaa….sigur că știți, mai ales cei care aveți copii sau lucrați cu copiii și  adolescenții.
  • Când toată lumea ne spune că e bine să facem sau să nu facem ceva, dar noi stăm tari pe poziție, suntem încăpățânanți până la cer și înapoi, nimeni și nimic nu ne clintește din loc, din situația în care ne aflăm și din care am vrea să ieșim dar niciun sfat nu e bun; sau din convingerile pe care le avem și știm că nu sunt bune, dar nu putem renunța la ele. Și, apoi, într-o zi avem o revelație, luăm o decizie, facem o schimbare radicală și pe neașteptate. Ei bine, oamenii ăia nu au vorbit degeaba, au sădit o sămânță în mintea noastră. Dar am avut nevoie de timp ca să rumegăm toate sfaturile, îndrumările, am avut nevoie de timp ca să ne schimbăm pe noi înșine, să prindem putere, să ieșim din zona de confort. Mno, știți cum vorbiți zile, săptămâni, luni sau ani întregi la pereți cu copiii ? Știți, siiigur că știți! Că doar pentru  vreo 2100 de ori i-ați  spus copilului că nu are voie să umble la  ademenitoarea priză, să desfacă întrerupătoarele, să bage cabluri în fel și fel de găurici. Și într-o zi,  pe la vârsta de 7 ani ai copilului,  realizezi nu doar că nu ai vorbit chiar deageaba, dar copilul a și  aprofundat lecțiile.  A ajuns să se descurce de minune cu astfel de lucruri. Atât de bine, încât atunci când cineva  aprinde lumina, ceva, de undeva, bubuie de-ți sar ochii din cap ( întrebați-l pe soțul meu, că el știe cum se face, doar i-a făcut-o de atâtea ori surorii lui! și acum se luptă cu fiul său să nu mai facă fel și fel de conexiuni cu toate „firele” și prelungitoarele de prin casă)
  • Explicați-i unui fumător de ce e bine să se lase de fumat și  explicați-i unui copil care intră în fibrilații când vede o prăjitură care-i treaba cu zahărul. Dacă remarcați  vreo diferență să îmi spuneți și mie. Să îmi spună mai ales fumătorii care le spun copiilor că nu  e bine să fumeze şi părinții care basculează prăjituri ascunşi prin dulapuri 🙂
  • Explică-i unui copil că te grăbești  și ai să vezi cum nu vrea să se spele, să se îmbrace, vrea să se joace, dă mâncare pe el, face pipi pe lângă WC, vomită, îi vine caca după ce încui ușa casei, are o criză nervoasă cu tăvăleli pe jos etc, etc. Explică-i șefului tău că nu ai reușit să faci toate taskurile date din momentul în care i-ai spus că trebuie să pleci mai de vreme pentru că: ți-a tot sunat telefonul, te-a tăiat diareea, ai avut 3 migrene și ți-a scăzut glicemia de 2 ori , ți-ai adus aminte că nu ai făcut ceva foarte important acum 5 zile, ți s-a blocat calculatorul de câte ori  ai dat save la fișier etc, etc. Care-i asemănarea dintre copil și subaltern? Pe amândoi vă apucă diverse chestii să faceți când sunteți pe grabă. Care-i asemănarea dintre părinte și șef? Niciunul nu-l înțelege pe celălalt.

Or mai fi și alte exemple dar noaptea, pe cât de dulce e, pe atât e de scurtă ! Ideea e că avem pretenții mari de la copiii noștri, care uneori  ne scot din minți că nu înțeleg, că nu ne ascultă, că sunt obraznici și fac prostii în mod intenționat. Dar, culmea, asta facem și noi, ca oameni mari, ca părinți  ai lor! Păi eu, intenționat, plină de nervi dar  cu o bucurie sadică, i-am aruncat la gunoi papucii favoriți  ai soțului meu și luni de zile i-am spus că habar nu am ce s-a întâmplat cu ei de nu-i mai găsește!

Sigur, sigur, cel puțin  o dată în viața voastră de adult vi s-a spus: „Te porți ca un copil!” Și ce te-a mai enervat chestia asta! Ce ciudă ți-a mai fost! Ce prost te-ai simțit! Dar ce știu ei ? Doar tu  și  Dumnezeu știți ce este de fapt în sufletul vostru, iar faptul că v-ați purtat ca niște copii a fost modul în care ați ales să actionați pentru  a ține ascunsă adevărata rană  sau pentru a proteja pe cineva.

Și copiii și adulții au griji, supărări, frustrări, temeri, bucurii, îndoieli, preferințe, dorințe, pasiuni, secrete. Nimeni nu ar trebui să râdă de un copil pentru așa zisele lui copilării sau bucurii banale.  Să vină la tine un copiluț fericit că a desenat ceva pentru tine și tu să te uiți la desen și să spui: Ei, ce-i prostia asta? E o măzgăleală ce ai făcut tu aici!” mi se pare de condamnat. Îi tai aripile, îi distrugi o bucurie, stima de sine, încrederea în sine și îi va fi rușine să mai arate cuiva desenele sale. Așa și cu oamenii mari și cu copilăriile lor. Nu trebuie privită și comentată fapta, ci trebuie înțeles fondul acțiunilor.

Ca să ne descrețim frunțile, vă provoc să împărtășiți cele mai amuzante sau nasoale  copilării pe care le-ați făcut de când suneți om mare cu acte în regulă. 🙂