Eram în drum spre casă de la o întâlnire cu  două prietene „mari și late”. Văd un salon de pe vremea dinozaurilor, dacă nu chiar și mai vechi. Zic să intru să mă tund că mai rău decât sunt nu are cum să mă facă. Am intrat în salonul imens. O femeie se uita la desene animate, una era coafată și  rămăsese vrăjită  de propria-i imagine în oglindă și una m-a invitat pe scaun, fluturând o foarfecă ruginită în mână și zâmbindu-mi drăgălaș  Mă așez, plesnind de speranță că voi ieși boboc de acolo.

Lămuresc femeia cam ce vreau: știți, am bretonul ăsta lins de vacă {…}, deci faceți cum vreți Dvs.

Și de acum începe marea răzbunare a coafezelor care au avut clienți fandosiți, care au venit să se tundă în zi de sărbătoare, care nu au lăsat bacșișul potrivit, care au  avut mătreață sau au fost nespălați, care nu s-au mai întors a doua oară, care au mâncat leurdă, care au vorbit prea mult, care nu le-au chemat să ia moțul copilului și care știu eu  cu ce au mai greșit în viață.

A luat pulverizatorul, m-a fâsâit cu el prin cap și, cu cea mai mare ură din lume ( cel puțin așa părea) începe să îmi smulgă părul din cap cu un pieptăn made in China. Cu atâta înverșunare se lupta cu părul meu, de parcă  turbase! Nimic nu o mai oprea! Părul îmi pârâia, ochii îmi  jucau în cap tot văzând ba oglinda, ba tavanul, ba oglinda, ba tavanul. Cu pieptănul înțepenit în păr, cu  sprâncenele încruntate, cu picioarele suite pe spătarul scaunului pentru  a se sprijini mai bine și a trage cu mai multă  forță, a reușit femeia să mă lase cu 3 fire de păr în cap și cu lacrimi în ochi.

A luat foarfeca ruginită, mi-a tăiat părul fain, frumos, cum altfel dacă nu în scări? Mă mai întreba de lungime, de breton, eu îi ziceam să facă ce vrea că nu mă pricep, să dea frâu liber talentului, imaginației,  să scoată de la naftalină fantasticul hairstylist din ea Am știut, totuși,  că nu vreau ca bretonul să fie până la sprâncene în condițiile în care acesta este separat, o șuviță la dreapta, una la stânga.  Nu-mi imaginam decât că o să arăt cam așa:

„Scările” începeau să se vadă, femeia devenea din ce în ce mai încântată de rezultat, pe mine încă mă durea capul și nu-mi puteam lua ochii de la ustensilele învechite, mai ales de la niște chestii care arătau a fi compasuri. Ruginite și alea. Doamne, cum oi fi nimerit la salonul ăsta?

Operațiunea ” Marea răzbunare” este pe terminate. Mă usucă cu peria rotativă, pe care îmi rotește foarte bine părul, sprîncenele, genele. Tot ce apuca, pe perie rotea și usca! Cât zel, cât devotament! Apoi, ia tubul de Intesa, mă dă cu  fixativ. Dar părul nu se așeza conform standardelor! Ce este de făcut? Părul îmbâcsit de Intesa trebuie puțin piptănat, nu-i așa? Ah, iar vâd în ceață! Unde ești mamă?

Într-un final, femeia își termină opera de artă, îmi arată minunatele scări, se minunează de cât de bine îmi stă. Eu mă uit în oglindă, mă minunez de frizura modernă și îmi repet în gând: I’m not Nick, I’m not Nick, I’m not Nick! Nici măcar nu am fost fan înfocat Backstreet Boys! Știu că Nick a fost moartea multor fete, dar bretonul ăla nu se mai poartă, bine? Apropo, Backstreet Boys mai există? S-au mai despărțit, s-au mai reunit, au mai făcut ceva?

Până îmi mai crește mie părul, va trece și Revelionul și va trebui să văd ce am dus la îndeplinire din lista făcută la începutul anului 2018  și să fac o listă și pe 2019. Pe listă va fi , cu siguranță, găsirea unui salon de tuns a cărei clientă fidelă voi deveni.

 

Sursa foto: aici și aici