Şi a venit şi petrecerea lui Felix! Eu de abia am aşteptat-o! Mi-am dorit atât de mult să iasă aşa fain, că de atâta emoție am fost într-o maximă dezorganizare. Habar nu am avut câte persoane or să-mi calce pragul. Credeam că or să fie vreo 12, dar au fost vreo 18 ( doar de două ori în viața mea am luat 10 la mate, deci aveți înțelegere), nu am găsit nimic mulțumitor pentru decorarea sufrageriei, nu cumpărasem băutură, nu am avut suficientă mâncare, deşi la o aruncătură de ochi mi s-a părut că totul e ok ( dar am avut grijă să îmi exprim cu voce tare această îngrijorare, iar lumea, cu bun simț, a plecat flămândă de la mine, drept pentru care mi-a şi rămas mâncare)

Hai să vă mai zic că nu am avut nici tacâmuri, nici scaune, nici loc la mese. Dar, cumva, când am adus mâncarea erau mai multe scaune goale decât ocupate. De ce oare?

Daaaar, să vă zic ce a fost fain! Am avut super prietene care mi-au făcut piureul, ciupercile şi cârnații. M-am lăudat la ele că apucasem să bag pulpele de pui la cuptor. Tot ele mi-au aranjat şi masa, au spălat din vase, în timp ce eu mă dădeam ocupată cu invitații. De fapt, eram ca un coi în căldare, mă învârteam pe loc, dădeam din gură şi nu făceam nimic. Pe invitați uitam să îi servesc cu ce-mi cereau, plecam după una, mă întorceam cu alta, mă culegeam de pe jos după ce mă împiedicam de  copiii care făceau pe şerpii ( dacă ştiam că o să am „mopuri” aşa bune de şters pe jos, nici că mai pierdeam eu  timpul cu floştomocela).

Copiii, care au  fost în număr de 6, au făcut cât o armată de 60 de turci cotropitori. Alergau pe scări în sus şi în jos, toți deodată, ca un gigantic miriapod. Țipau cât îi țineau plămânii lor cruzi şi dornici de a se auzi peste 7 mări şi 7 țări, te chemau să te joci cu ei sau te dădeau afară din cameră, te întrebau când se dă tortul, se supărau, se împăcau. Ca să nu-mi bat capul i-am lăsat să facă ce vor cu jucăriile, cu casa, cu urechile noastre. Acum, mă jur că data viitoare nu mai las la mâna lor peste 600 de piese de Lego, plastilina, creta şi jucăriile cu multe piese mici. Băi, şi-n chiloți mi-am găsit o piesă mică, mică de lego pe care era lipită plastilină!

Să ştiți că s-a lăsat şi cu dans, care a intrat la marele fix la lumina beculețelor de Crăciun, puse pe la geam. Nu a fost cine ştie ce dezmăț, dar mi-a făcut poftă de o petrecere de Revelion. Adi, deci am hotărât aici, pe blog, că punem casa la bătaie de Revelion! Să nu zici  că nu  ai  ştiut!

Până şi de căldura din casă s-a ocupat cineva, nu că ar fi  fost nevoie! Băieții se duceau în grup compact să bage lemnele pe foc. Adică se duceau în garaj şi vreo oră toooot băgau lemne pe foc şi le stropeau cu bere să  ardă mai  aprig!

A venit şi tortul, toți copiii au sulfat în el. Şi au mai vrut o dată, şi-nc-o dată, şi-nc-o dată, până ne-am lăsat păgubaşi, căci mai mult de o lumânare nu reuşeam să aprindem că imediat 12 obrăjori umflați şi 6 gurițe țuguiate nimiceau plăpânda luminiță de foc.

Ştiți, stăteam pe canapea, împreună cu înca 3 mame, în timp ce băieții munceau din greu în garaj şi mă uitam la ce haos fain era în casă, la copiii care alergau, la cei care stăteau cuminți şi mă gândeam că sunt fericită că trăiesc ziua asta. Oare cum ar fi să-ți fie casa aşa zi de zi? Şi nu doar eu m-am întrebat, ci şi celelalte mame. După ce am dezbătut subiectul câteva secunde, am concluzionat că ar fi tare fain!. Ar fi fain să ai 6 copii, iar toți oamenii maturi( inclusiv cei care pun lemne pe foc) să fie dădacele. Aşa ar mai merge treaba şi nu ai mai ajunge în situația să stai turceşte, cu copilul în brațe şi să-ți spună că îl înțeapă părul de pe picioare…de pe picioarele tale, de femeie a anului 2018, acuşica 2019.

Petrecerea s-a încheiat pe la 11 noaptea, acum o săptămînă şi o zi, dar se pare că eu încă  aştept invitaţi pentru că  bannerul cu Happy Birthday, ghirlanda cu La multi ani, masa cu urme de tort, câteva jucării, nişte şervețele cu baloane, o cutie goală în care a fost o maşină de pompieri şi luminițele de la geam sunt tot acolo, nestrânse. Să zicem că, pe alocuri, timpul a încremeit în loc.

Una peste alta, eu m-am simțit bine, cred că şi copiii. Îmi doresc ca şi părinții să se fi simțit bine şi să mă onoreze cu prezența şi la anul. Promit că atunci voi avea şi mâncare, şi tacâmuri şi voi fi mai simpatică, aşa cum ştiu eu că pot fi.

La mulți ani copiluțului meu, pe care îl iubesc cum nu pot spune, dar am binecuvântarea de a simți! Şi la mulți ani tuturor copiilor care au suflat în lumânările lui! Ii iubesc şi pe ei şi-mi sunt tare dragi, şi sper să sărbătorim mulți ani împreună!

PS: Petrecerile acasă sunt mai tari decât cele la local! Parol!

Sursa foto:aici