Eu pot să te pun forțat la colț pentru că mi-ai răspuns şi n-ai stat cu  ochii plecați. Eu pot să fac asta pentru că tu eşti mic!

Eu pot să îți pun o ştampilă pe frunte pentru că nu ai dormit, ci ai stat cu ochii deschişi în pat şi asta înseamnă că ai fost obraznic. Eu pot să fac asta pentru că tu eşti mic!

Eu pot să te cert pentru că nu ți-a venit pipi şi treaba mare la orele stabilite pentru pipi şi treaba mare. Pot să fac asta pentru că tu eşti mic!

Pot să te bat pentru că erai nervos şi ai spart în mod intenționat un pahar. Şi eu eram nervoasă şi gestul tău a umplut paharul. Pot să te bat pentru că tu eşti mic şi trebuie să fii cuminte!

Eu pot să mă răstesc la tine pentru că pui prea multe întrebări, iar eu vreau linişte. Pot sa fac asta pentru că tu eşti mic şi oricum nu înțelegi nimic.

Eu pot să îți refuz accesul la un centru de excelență pentru că nu îmi place fața ta şi, în plus, ai ştiut să răspunzi la toate întrebările de la matematică şi mi-e teamă că mai târziu vei pune întrebări la care nu ştiu să răspund. Da, pot să fac asta pentru că tu eşti mic!

Eu pot sâ îți pun ce notă vreau eu, nu ce notă meriți, pentru că tu eşti mic şi eu am o zi proastă.

Eu pot să îți interzic să porneşti pe un drum ales de tine pentru că tu eşti mic si eu ştiu mai bine ce viitor vei avea.

Tu eşti mic şi eşti la degetul meu mic. Te pot manipula, te pot cuminți imediat, te pot speria, te pot umili, te pot învinovăți pentru orice. Prin tine şi pe tine îmi pot revărsa traumele care m-au transformat în acest om neom.

Tu eşti mic şi mă faci să râd când te revolți pentru că eşti caraghios. Eşti un mic revoltat şi te pot pedepsi pentru asta. Ştiai?

Eşti mic şi am puterea să îți tai aripile, să îți îngustez orizontul şi să vezi doar două culori: alb şi negru. Înțelegi cât de mic eşti?

Şi îmi place de tine doar cât eşti mic. Nu îmi plac oamenii mari. Te tine îmi place pentru că tu „primeşti”  toate loviturile şi vorbele pe care nu i le-am putut da sau spune soțului, fratelui, şefului, vânzătoarei, şoferului.

Ha-ha! Ce-ar fi să îi dau soțului un pumn? Nu mai bine îți dau ție o palmă când nu mă asculți? Ce-ar fi să îi spun şefului să se ducă în aia a mă-sii de prost ce e? Nu mai bine te fac pe tine prost şi inacapabil? Ce-ar fi să scuip un şofer care mi-a tăiat calea? Nu mai bine te smucesc pe tine că ai dat gem pe bluză? Ce-ar fi să urlu la anajații magazinului că nu mai au lapte? Nu mai bine urlu la tine că bei prea mult lapte?

Tu eşti ăla micu’ care umple mereu paharul şi care şi-o ia pentru asta.

Eu sunt educatorul tău sau părintele tău; eu sunt fratele tău sau vecinul tău mai mare; eu sunt un om mai mare decât tine şi pot să îmi vărs frustrările, mâniile, slăbiciunile pe tine pentru că tu eşti mic şi nu te poți apăra. Eu sunt mare şi dețin puterea. Mă lupt cu tine pentru că am victoria asigurată şi asta mă face să mă simt bine şi puternic.

Copiii colegei de birou au fost umiliți de dascălii lor pentru că nu dormeau, aveau nevoie la baie în afara orelor stabilite, ştiau toate răspunsurile la matematică. Li s-au pus ştampile pe frunte ca semn al ruşinii şi obrăzniciei, li s-a spus că sunt „duşi” şi incapabili să țină mine o anumita chestie. Eu, nu am fost o mamă prea drăguță şi răbdătoare când abia stăteam în picioare de oboseală. Eu, am fost pălmuită şi umilită de dascălii mei, de copiii cu care mă jucam, de elevii mai mari decât mine. Cu toții suntem umiliți de cei mai mari decât noi, de cei cu funcții mai înalte, de cei de care depindem într-un fel sau altul. Şi suportăm şi facem din toate umilințele astea un zid după care ne ascundem să nu ne mai vadă nimeni sau de după care mai aruncăm câte o piatră, ciobită tot din el, într-o persoană nevinovată, într-o persoană care a avut neşansa să fie mai slabă, mai mică, mai blândă decât noi.

Fiți buni cu cei mici! Apărați-le inocența, curajul, creativitatea, joaca, mintea lor fragedă şi sufletul lor bun în care divinitatea şi-a făcut culcuş!

Nu fiți mari cu cei mici! Fiți mai mici decât ei pentru a se putea ridica pe voi! Dacă mă înțelegeți ce vreau să spun.

 

Sursa foto: Aici