Nu știu cum se face că sunt situații când în loc să îmi fie gândul la lucrul serios în mijlocul căruia mă aflu, gândul meu este în cu totul altă parte. De cele mai multe ori, mi se face subit poftă de ceva dulce și nu mă mai pot concentra la nimic! Tot ce vreau e o savarină! Sau un ecler! sau…ah! cu siguranță știți când Kevin din Home Alone deschide dulapul plin  cu prăjituri, din camera hotelului. Imaginea asta îmi vine mereu în minte când poftesc la ceva grețos de dulce.

Sau dacă am ceva de făcut și nu prea știu cum se face, de unde să încep, sau dacă trebuie să iau vreo decizie care nu-mi face plăcere, atunci caut ca un șoarece ceva să mă îndulcesc, dar să  nu fie dulceață sau ciocolată, ci  tot o prăjitură cremoasă și suculentă.

Dacă nu mă năpădesc poftele, atunci mă năpădesc cele mai nepotrivite gânduri. Îmi atrag atenția sprâncenele inegale sau vulgar desenate, faptul că unele  persoane au timp și de dat cu ojă, care , culmea, nu sare după  12 ore. Bănuiesc că  au mașină de spălat vase, sau vreo menajeră, sau vreo mamă , ceva tot au că și ele au copii, când mama lor se mai dau și cu ojă care nu sare? Când se duc la salon? Aaa, salon! Vise! În aprilie se împlinește un an de când m-am tuns ultima dată.

Să nu spun că într-un moment de ceartă serioasă mă gândeam că trebuie să cumpăr hârtie igienică, probabil momentul căcăcios pe care îl trăiam mi-a inspirat acest gând.

Cred că e un mecanism de autoapărare, care mă ajută să fiu zen sau măcar să am impresia că sunt. De multe ori, acest simpatic mecanism dă dovadă de multă “prezență de spirit”  făcându-te  să râzi în momente solemne. Nu e de ici, de colo, să  fii la o înmormântare și să te gândești că, atunci când o să pupi mâna preotului, o să-ți pice guma din gură și o să i se lipească de mână! ( nu mi s-a întâmplat mie, dar e o dovadă clară că ne pricepem să ne susținem moralul prin cele mai inedite și inconștiente metode; eu, la ultima înmormântare, m-am gândit la relația soților Obama).

De dimineață, după o noapte nasoală cu 3 reprize de vomă din partea lui Felix, 4 cearșafuri și 3 pijamale schimbate,  frisoane și palpitații din partea mea, îi scriam mamei că vreau să fiu pe plajă în Ibiza ( voiam Maldive, dar atunci nu mi-am adus aminte numele). Și chiar aia voiam, aia îmi doream așa cum stăteam pe marginea patului, când ascultându-l pe Felix cum fornăie pe nas, când uitându-mă la ceas și oftând că iar o să ajung târziu la serviciu. De ce Ibiza, de ce Maldive și nu Eforie Sud? Că de acolo am văzut pe Google  poze mai faine , care îți dau impresia că dacă ajungi acolo ești cel mai fericit și relaxat om din lume.

Zen! Să fim zen, zic!