A trecut un an de când am blog! Să-mi crească!

Anul trecut, prin ianuarie, am decis să mă îmbogățesc câștigând bani de acasă. Am ales varianta care părea cea mai simplă: marketing afiliat. Nu am înțeles despre ce era vorba pentru că eram contra timp şi la prima vedere părea simplu ca bună ziua, dar eram nerăbdătoare să curgă banii gârlă, astfel încât să pot sta acasă până împlinea Felix 3 ani (apoi, planul ascuns era ca soțul meu să își deschidă o afacere de succes, iar eu să fac ce vreau, când vreau, cum vreau și cu cine vreau). Aşa că am dat 200 lei pe un CD care m-a învățat , practic, să îmi fac cont pe wordpress. Şi mai era şi neactualizat! WordPressul de acum e foarte diferit de cel prezentat pe CD. Mna, altă investiție proastă pe care am făcut-o!. Este în sângele meu, aşa că ducă-se pe câmpii!

După ce am terminat  de făcut contul, văd că următorul pas spre bogăție era să scriu mai întâi 10 articole. Whaaaaaaaaaaaaaat! Pălăria mă-sii de treabă! Soțul a încercat să mă lumineze, dar eu Batman! Batman! O să îi arăt eu lui cum o să câştig minimul pe economie până la sfârşitul anului!

Treabă grea, nene! Timp de scris nu aveam, să stau să inventez, nici atât! Şi cică trebuia să scrii zilnic ceva pe blog! Mă, ceva de pus pe blog găseam eu: un video, un citat, o întrebare existențială. Ceva de umplutură se găsește mereu! Dar îmi trebuia şi trafic! Na, belea! Mi-am pus baza în Facebook, dar cu ce greșiseră prietenii mei să vadă zilnic postări insipide, inodore şi incolore?  Mie îmi păsa de chestia asta! Nu voiam să fiu enervantă. Recunosc, eu am renunțat să-mi urmăresc nişte prieteni ( cum sunt numite toate persoanele din listă) pentru că postau prea mult şi ….degeaba.

Grație memoriei, am scris 10 articole. Opt dintre ele, după părerea mea, sunt cele mai simpatice articole scrise până acum. Și mi-a plăcut! Mi-am zis că voi avea un blog cu rânjetul pe „buze”. Nu mi se părea dificil să-mi descriu viața de zi cu zi într-o manieră amuzantă. Şi de mai era peticit pe ici, pe colo cu câte o mică reclamă nevinovată, în urma căreia gologanii se adunau teanc la uşa mea, atunci viața era roz şi eu deveneam o bloggeriță + o mamă+ o nevastă+ o femeie de succes.

Eeeeeeiii, dar nu mi-am imaginat că o să descopăr cât de bine îmi prinde să mă văicăresc on line! Ziceam ceva mai sus de articole amuzante? Ha, ha , ha! Na de colea o bocitoare! Eram veșnic obosită, nervoasă că trebuie să mă angajez, Felix mi-a făcut tot felul de boli, iar de când e la creşă e numai răcit, ceea ce mi-a cam înecat optimismul, cheful de a râde, capacitatea de a vedea și lucrurile bune din viața mea. Marketing-ul afiliat mi se părea o tâmpenie și am renunțat la el. Nu mă implicasem nici  10% în acest proiect care devenise un stres în plus. Eu voiam să am un blog care îmi place, să scriu când am chef și ce am chef, să fie pauza mea de relaxare, de detașare de lucrurile neplăcute care își făceau simțită prezența în viața mea. Deci, am decis să rămân săracă.

M-am bucurat  ( și încă mă bucur) ca un câine când vine stăpânul acasă de fiecare comentariu primit, de fiecare sfat, de fiecare like. Toate astea îmi dau o stare de bine. Nu mă cred bloggeriță, nu cred că am talent scriitoricesc, dar îmi place să scriu. Nu sunt la școală să primesc note, nu primesc bani pe ceea ce scriu, nu am termene de finalizat articolele, nu am subiecte prestabilite, nu trebuie să fac trafic, cine vrea să mă citească, mă citește, cine m-a citit și nu mă mai suportă poate foarte ușor să mă facă dispărută. Este o libertate savuroasă!

Pentru anul acesta, nu am planuri cu blogul. Planuri au cei  care câștigă bani din blogging, cei  care își doresc să devină VIB-uri ( Very Important Blogger). Mi-ar plăcea să pot scrie mai des, adică atunci când am chef, când am un subiect. Momentan, timpul nu e de partea mea. Dar va fi! Am eu un feeling!

Mulțumesc tuturor celor care mi-au călcat pragul virtual o dată, de mai multe ori sau de fiecare dată când am publicat un articol. Vă aștept mereu cu drag! Puteți aduce și un prieten, că nu  mă supăr! 🙂

Și , pentru că am văzut că așa se poartă, vă las top 5 articole, dar alea care mi-au plăcut mie, nu alea din statistici.

1. Și…la ce concert zici că suntem?

2.Dom’le, ce fel de talent e ăsta?

3 Mr. Bean, sau cum nu am luat examenul auto

4. Din dragoste pentru un kebabist

5. Hey, copilarie, unde te-ai ascuns? Ieși puțin afară și-mi mai râde o dată!