Totul a început de la următoarele vorbe: ” Când aveam eu vreo 40-45 de ani mă vedeam la 60 de ani astfel: cu un halat pe mine, stau în fața bibliotecii, aleg o carte şi mă aşez la masă, pregătit fiind cu un pix şi un caiet pentru a nota citate sau gânduri ce-mi vin în timpul lecturii. Ceaiul, sau cafeaua, sau vinul nu lipsesc nici ele. Căcat! Am 60 de ani şi cresc rațe!”

Oooo  daaaa! Indiferent de vârstă, cu toții ştim cum e să faci parte din alt film decât din cel în care ți-ai imaginat că joci rolul principal, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat.

La 17 ani mă gândeam că pe la 21, 22 de ani, în cel mai rău caz, mă voi mărita şi până la 30 de ani voi avea 3-4 copii. M-am măritat la 29 şi la 30 aveam un copil de o lună. Să-i dea Dumnezeu sănătate!

 Pe la 21 de ani, când uitasem că trebuie să mă mărit şi să fac copii, mă gândeam că pe la 30 de ani, voi avea afacerea mea prosperă. Viața de familie perfectă era pe listă. Am 32 de ani şi nu vreau să vorbesc public despre situația mea profesională.

Ei bine, pe la 25 de ani visam ca până în 40 să ajung să schimb viețile oamenilor, să fiu balsam pentru suflet, să fac lanțuri umane de sute de km pentru pace, bunătate şi toleranță în lume şi în inimi, să salvez flora şi fauna amenințată de lăcomia oamenilor. Am 32 de ani, încă visez la asta, dar nu fac nimic în sensul ăsta.

În alte perioade ale vieții am fost convinsă că voi fi actor de comedie, educatoare mult-iubită de copii, cercetător, fizician, că mă voi mărita cu un bucătar; că voi fugi de la nunta mea, cu un băiat pe care nu-l iubeam, cu un alt băiat care apărea călare pe un motor în fața uşii de la biserică, care era deschisă, taman înainte de a spune ” da, vreau!” ( bănuiesc că vreun film americam mă dăduse peste cap, altfel nu-mi explic acest gând care a durat ceva timp)

Dintotdeauna am zis că niciodată nu voi fi altfel decât pusă pe şotii, optimistă, plină de viață. În prezent, vreau să dorm mereu, sunt mizantropă, panicoasă şi nu văd un viitor liniştit pentru specia umană, dar încă mai am momente când descrierea viitorului are nuanțe roz.

Ideea e că nu ne putem abține să nu visăm la un viitor bun, plăcut, fericit şi să nu avem o fărâmă de convingere că aşa va fi. Adevărat se zice că speranța moare ultima şi că doar ea ne determină să mergem înainte….cu cartea sau cu rața la subraț.

Voua  vi s-au îndeplinit dorințele?

Sursa foto:Aici