Cred că am reuşit cu succes să mă aduc la pământ. Mâine, cardiogul îmi va confirma dacă am atins nivelul maxim de epuizare sau mă va încadra în rândul bolnavilor “inimoşi”.

Sâmbătă am încheiat petrecerea tatălui meu cu un puls de 114, frisoane mai bine de 2 ore, febră şi o greață ce s-a materializat după 7 ore de aşteptare. Întrebându-l pe doctor Google ce ar putea fi, am concluzionat că e vreo toxi infecție alimentară manifestată doar la mine că nu i-a plăcut mutra mea ( pe bună dreptate că nu avea ce să îi placă: am ajuns iar la 49 de kg, am o față lungă şi galbenă ca o păstaie, iar rătăcitele fire de păr din cap rămase în urma căderilor masive, stau lipite de craniu ca de magnet).

Duminică, mă aşteptam să zburd pe câmpii. Ei bine, am zăcut ca un soldat căzut la datorie pe câmpie. Pulsul a scăzut la 100, dar a scăzut şi tensiunea. După certuri al căror câştig de cauză ştiam că nu îl am, dar insistam să mă dau vitează din poziția orizontală în care mă aflam, mi-a plecat soțul singur la Braşov, iar eu am rămas la mama mea să fiu hrănită şi să dorm. Ceea ce am şi făcut….mă rog, mai mult am dormit, căci era singurul lucru de care eram în stare şi de care aveam nevoie.

Lipsa somnului şi hrănirea deficitară au fost completate şi de o epuizare psihică determinată de anumite griji legate de Felix, de critici şi autocritici.

Având doar grija lui Felix până veneau ai mei acasă, având mereu pusă pe masă farfuria cu mâncare de către mămăița şi dormind la prânz, mi-am recăpătat uşor, uşor din puteri. Încă mă simt obosită şi lipsită de chef pentru orice, încă mi-e greu să îi acord lui Felix minima atenție.

Ce am învățat din lupta asta pe care am pierdut-o?

– nu poți lupta cu corpul şi cu mintea ta la nesfârşit. Într-un final, ele capătă dimensiuni uriaşe şi te trezeşti prăbuşit la pământ, deprimat şi mizantrop ( le mulțumesc prietenelor că încă mă mai sună să vadă ce fac)

– cu cât devii mai obosit, cu atât ai mai multă treabă pentru că, de fapt, te mişti încet, chiar dacă tu eşti într-o continuă grabă. Munceşti mult, dar nu prea e nimic în frigider, doar o ciorbă făcută în grabă la foc maxim, pe jos ți se lipesc şi-ți scârțâie papucii, nu-ți mai aminteşti de când nu i-ai mai făcut baie copilului…şi nici ție, etc

– vorbeşti mereu pe un ton ridicat şi soțul se enervează că cică eşti mereu țâfnoasă, ceea ce te face să îi iei amprenta feței cu o tigaie

– nu ai chef să te joci cu copilul, care nu întelege că tu ai treabă şi ajungi să te porți cu el aşa cum ți-ai jurat câ nu o vei face niciodată.

–  uiți de prieteni şi de Dumnezeu

– iți suni mama ca să îți lingă rănile, dar îi închizi telefonul în nas pentru că nu ți-au convenit sfaturile ei.

– când zaci răpusă în pat devii panicoasă şi te gândeşti că dacă inima nu e bine, ai toate şansele să mori şi…pfuuu! ce face Felix? cât vor suferi părinții? Şi ajungi să îți fie teamă să te mai culci, ca nu cumva să nu mai fii.

– bineînțeles, dacă nu ai grijă de tine, ca mamă, primul care suferă e copilul. Nu eşti un super erou şi nici o super mamă. Eşti doar un om, care are nevoie de odihnă, hranâ şi rațiune.

Mai în glumă, mai în serios, există şi o parte bună. Am trăit-o pe pielea mea! Când zaci în pat cu frisoane, crampe abdominale şi cioc-cioc-uri la inimă, profită de ocazie şi:

– reproşează-i soțului tot ce îți vine în minte. El nu se va certa cu tine taman acum!

– vorbeşte pentru cât taci în singurătatea ta. Deşi mă simțeam rău, aveam un debit verbal nemaipomenit. I-am sugerat lui Adi să mai cheme niste prieteni să fim mai mulți.

– alintă-te şi nu face decât efortul de a te duce la baie. De restul se ocupă tribul care se învârte în jurul tâu ca şoarecele la caşcaval.

Acestea fiind  spuse, mă bucur că am “pierdut” timpul pe blog 🙂 .

Nu uitați, mai ales dacă aveți copii: mâncați, dormiți, jucați-vă!

Sursa foto:Aici