Nicidecum să se creadă că pălmuța la copil reprezintă pentru mine o metodă bună de educație. Oricum, pălmuța care îl face pe copil să râdă sau să continue să facă ce i s-a interzis este apă de ploaie, nu are rezultatul pe care ți-l dorești. Pălmuța dată cu sete, care înroșește fundul sau obrazul copilul, care îl face să plângă, aia poate fi considerată o pălmuță eficientă. Copilul îndurerat și șocat se va opri din obrăznicie și, probabil, nu va mai face niciodată, depinde cât de violent te-ai abătut asupra lui. Poate el nu  a priceput de ce  nu avea voie să facă acel ceva, dar măcar tu  ești mulțumit/ă că acum stă smirnă și chiar crezi că el și-a învățat lecția. Consecințele repetării acestor metode de educație se vor vedea odată cu trecerea timpului și, din păcate, nu aduc decât suferință, nesupunere, relații interumane de “cacao” și aplicarea, de cele mai multe ori, aceloraşi metode la proprii copii, că doar așa se cresc oamenii de soi!

Deși nu îmi dau seama cum unii oameni pot snopi în bătaie un copil sau orice altă ființă, îmi dau seama că lesne se poate ajunge aici când grijile și oboseala s-au împreunat formând un supertaifun. Oricât de echilibrat ai fi, sigur, sigur, măcar o dată în viață îți vine să bați măr pe cineva. Cei care nu se pot stăpâni…ce să zic…vorba aia, fiecare om are o istorie pe care nu i-o cunoști și mai bine îl lași în pace sau încerci să îl ajuți dacă crezi că  ai cum. Deși e greu să nu judeci și să nu te crezi superior, mai ales atunci când pe strada ta soarele e sus pe cer. Când se abat norii și pe la tine, atunci parcă îi mai înțelegi, doar ești  și  tu om și nu ai nervii de oțel, nu?

Se spune că pălmuța la copil îi creează acestuia complexe, frustrări, umilință. Ei, bine, sunt întru totul de acord cu asta. Dar, cred că pălmuța mai ușoară sau mai grea umilește un copil măricel care chiar se simte prost și rușinat când i se întâmplă asta. Un copil mic, să zicem cum e Felix la 1 an și 9 luni, cred că nu percepe așa pălmuța. Pe el ori îl doare, ori it’s just a game și îl doare la banană de metoda ta educativă. Mai cred că nu  rămâi marcat pe viață, umilit, frustrat și  dornic de răzbunare pe vecie dacă primești o palmă rușinoasă în public, de față cu alți copii. Cred ca e o chestie care trece și  de care o să povestești râzând  când vei fi  adult. În schimb, violența fizică aplicată ca regulă de bună creștere nu o  văd cu ochi buni și mi se rupe sufletul când văd sau aud de așa ceva.

Și mie, mamă bună ce sunt, care încerc să îmi cresc copilul în pace, liniște și armonie, îmi mai vine uneori să îl scutur oleacă pe Felix. Și l-am scuturat de câteva ori, atât de tare că l-am făcut să râdă. Dar eu, eram cu  flăcări la nas și fum la urechi! Așa o sete aveam să îi aplic o  corecție! Eram totuși conștientă de ceea ce fac și, mai ales, eram conștientă că setea asta vine în urma unei oboseli fizice și psihice acumulată în multe nopți nedormite, zile istovitoare, cu  griji legate de sănătatea lui Felix,  cu nemulțumiri la adresa mea și a celorlalți, care nu văd că nu mai pot și am nevoie de ajutor ( deşi fiecare om are problemele lui parcă ai vrea să fii centrul universului atunci când nu îți este bine)

Am realizat că îți trebuie ceva putere ca să rămâi cu picioarele pe pământ. Am realizat că dacă asta se întâmplă des, este la ordinea zilei, atunci se ajunge în acel punct în care nu mai poți fi rațional, nu te mai poți abține, și dacă nu ceri ajutor sau cineva nu te ajută obligat-forțat atunci apar cazuri grave de crimă, sinucidere, violență extremă etc etc.

Îmi permit să vă spun că e bine ca atunci când simțiți că paharul stă să dea pe afară, să cereți ajutor, să  vorbiți de problemele pe care le aveți, să vă rugați, să vă duceți în altă cameră sau la plimbare. Dacă nervii stau să se abată asupra copilului și sunteți doar voi  doi în casă și el urlă  de mama focului, e bine să îl puneți într-un loc sigur și voi să vă duceți mai departe de el, astfel încât să îl și puteți urmări. Sau să faceți ceva opus situației în care vă aflați: puneți un cântecel, cântați voi, faceți ceva amuzant în mod voit, în mod rațional, luați copilul la pupat și gâdilat.Sau, dacă nu  aveți puterea să faceți ceva amuzant, atunci luați o pernă, ceva moale, și trântiți-o de pământ, trageți-i pumni în “meclă” și picioare la ”ficat”. E cu  efect garantat de risipire a nervilor! 😉

Despre cum vă mai puteți calma furiile, am mai scris aici, un articol nu foarte serios. 🙂

Am scris articolul ăsta ca să îmi găsesc scuze pentru nerăbdarea pe care nu am mai avut-o azi cu Felix. Eu răcită şi obosită, el cu roseola infantum după 3 zile de făcut febră zi şi noapte din 3 în 3 ore. A fost super extra agitat şi miorlăit. Deşi nu putea respira şi se îneca cu secrețile nazale refuza să îi suflu nasul punându-se imediat pe o criză de plâns chiar dacă doar il întrebam dacă mă lasă să i-l suflu, ceea ce mărea producția de…mucişori şi foarte greu îl potoleam. Vroia şi făcea numai ce nu avea voie, era prăpăd dacă nu eram dispusă în a-i satisface toate cerințele in secunda imediat următoare ( uite aşa a trebuit să dau cu aspiratorul pentru că nu m-am mai complicat să îi explic că acum nu dăm cu niciun aspirator că mă-sa e praf şi abia aşteaptă să îl pună la culcare; până la urmă mi-a convenit că şi aşa covorul şi parchetul tânjeau după lucrul ăsta).

A fost haos şi bahaos azi în casă. De două ori zeii m-au părăsit total şi m-au lăsat să arunc în stânga şi-n dreapta lacrimi de Alice, care numai în Țara Minunilor nu se afla, iar Felix îmi ținea isonul din vârful patului MEU.

Pentru că mi-am ieşit din pepeni, am fost bătută cu mingii de ping pong şi mânuțe de copiluț bolnav şi neînțeles de mă-sa care l-a făcut şi care îşi jură mereu că va fi zen no matter what.

Şi, ca seara să se încheie frumos, Adi a venit târziu acasă şi era răcit cobză de nu făceai nicio mămăligă cu el. S-a străduit şi i-a ieşit mulțumitor să îl îmbrace pe Felix cu pijamaua şi să se uite la desene cât eu am făcut un duş divin. De menționat că după ce am ieşit din duş şi m-am uscat am realizat că uitasem să mă şi spăl, nu doar să stau cu duşul pe mine să mă încălzească. Aşa că am intrat iarăşi la duş spre disperarea lui Felix care nu mai putea sta fără mama lui.

Sper ca de mâine să se alinieze şi la mine planetele!

Sursa foto: Aici