Eram în anul 2000 şi m-am îndrăgostit de un kebabist vopsit blond. Eram la mare, în Mamaia. Eram la plimbarea de seară când, în mod inexplicabil, mi s-a făcut poftă de kebab. Şi, cum stăteam şi-mi aşteptam bunăciunea, tânărul kebabist în şlapi , pantaloni scurți, lejeri ca de vară, mi s-a părut foarte, dar foarte drăguț, chiar şi aşa din profil. Am ştiut că nu va fi singurul kebab din acel sejur.
A doua zi, la 9 dimineața am pornit în pas vioi şi cu gândul la măritiş să îmi iau la micul dejun un kebăbel de la Frumuşel. Dar, Frumuşelul nu se postase la gheretă! Deja eram trădată în dragoste! M-am învârtit în jurul cozii vreo 20 de minute şi am hotarât că nu mai merită atenția mea, dar , cum sunt adepta celei de-a doua şanse, am zis că voi reveni la prânz. Am aruncat o ultimă privire şi….minune! VENISE! Nici nu îşi legase şorțul ca lumea că m-am şi dus să cer un kebab.
Aşa, de la prima oră? Omg, mi-a vorbit! Înseamnă că îi place de mine! Trebuie să par de necucerit, deşteaptă, spontană şi prietenoasă. Deci, se cere un răspuns pe măsură!
Da! Şi am continuat sa fixez cu privirea bucata imensă de carne. Nicidecum să mă uit la el, ca nu cumva să creadă ceva greşit.
Mi-am luat kebabul, am mulțumit admirându-i şlapii şi i-am promis în gând că voi reveni pe seară.
Până seara am visat cum fug în lume cu kebabistul având în geanta de voiaj chifle, lipii şi hălci de carne.
Seara a venit, m-am machiat dându-mi cu ceva ruj pe buze si am pornit la plimbare, exprimându-mi pe un ton cam scârbit că mie nu prea mi-e foame şi aş mânca ceva uşurel, gen kebab. A urmat iar o conversație de genii:
Altceva, în afară de kebab, mai mănânci?
Da! Am zis eu analizându-i şlapii, poate pierdusem vreun detaliu data trecută.
Am înşfăcat kebabul şi am început să îmi fac un plan de despărțire pentru că a doua zi era ultima zi la mare.
Bineînțeles, a doua zi, la ora 10 eram la gheretă aşteptând cu mare poftă un kebab. De data asta nu m-a mai băgat în seamă. Eu , oricum, am avut ochi doar pentru țepuşă şi şlapii lui.
Eram concentrată pe planul de bătaie dedicat despărțirii: cumva trebuia să fac o poză cu el, dar el să nu îşi dea seama. Adică, pe ascuns. Doar era o iubire secretă, nu? Tata mi-a făgăduit sprijinul lui. Ce bine! Nu aveam nicio îndoială că tata va lucra fin, discret, fără zgomot.
Plimbarea din ultima seară a fost plină de emoții. Odată ajunşi în dreptul lui Romeo, i-am făcut semn lui tata să scoată mai repede aparatul ăla şi să ne tragă în poză. Tata, a acționat ca un adevărat detectiv: a venit la 2 metri distanță de noi, s-a sprijinit cu un genunchi pe asfalt şi ne-a rupt ochii cu blitzul de câteva ori. Culmea disperării m-a apucat când a inceput să îmi dea indicații despre cum să stau şi cum să mă uit. Ştiu că m-a intrebat ceva kebabistul, dar eram aşa nervoasă şi îmi era aşa ruşine că nu am înțeles nimic şi am răspuns cu negreşitul „Da!” I-am smuls din mână lipia, restul de 3 bancnote a câte 2000 lei şi am plecat sperând că sunt invizibilă.
Kebabistul a fost acolo si în următorii 2 ani, eu nu mai aveam 14 ani şi nu mai visam să mă mărit cu un veşnic kebabist. Restul primit îl am şi acum. De această întâlnire îmi amintesc de câte ori sunt la mare şi văd o gheretă cu kebab. Mereu mă întreb, daca el încă vinde kebab în Mamaia. Ar trebui să aibă în jur de 40 de ani. Sper că are un job mai bun.

Sursa foto: Aici

camaramotului.ro