Eram în parc, fericită cu Felix. Nu trece mult timp și apar două fete, una de vreo 5 ani, cealaltă de vreo 8. Sunt surori. La început îmi era cam frică de ele pentru că mi se păreau rele și violente. Până acum s-au purtat frumos cu Felix. Cum îl văd, vin la el, îl iau în brațe, alteori îl iau de mână și una îl trage la stânga, cealaltă la  dreapta, de parcă ar fi o marionetă din elastic.

După ele au venit și doi băieței. Ei 4 umblă mereu în “haită”. Au adus suc și ceva dulciuri și s-au apucat de făcut niște calcule bănești. Hm…de la vârsta asta? Eu am avut bani la mine din facultate. Până atunci nu  am avut nevoie pentru că mâncam acasă și nu vedeam rostul sandvișurilor, a eugeniilor sau cornurilor. Și oricum, îmi era rușine să le cer alor mei. Mama a mai încercat să îmi dea bani, dar ori refuzam, ori îi puneam la pușculiță. Ce copil bun am fost ! 🙂

În această atmosferă, apare ca de nicăieri, val vârtej, o femeie aproape desfigurată de nervi ce avea și deodată o înșfacă de braț pe fata cea mare: ACUM îmi zici unde e telefonul lui taică-miu! Dacă nu, nu știu ce se întâmplă cu  voi! Chem poliția, vă omor! Nu știu a vă descrie în cuvinte privirea din ochii ei. Cert e că m-am speriat eu și nu știam pe unde să fug din parc, că parcă îl ocupase ea pe tot! Copiii fugeau care încotro, dar ea parcă avea mai multe mâini și trăgea de toți, urlând ca-n junglă. Felix devenise foarte agitat și țipa și el la..pietre, la tobogan și se enerva când voiam să îl iau de acolo ( ca o muiere curioasă, voia să asiste la ceartă).

Apare tatăl femeii. El vorbește calm cu copiii. Vine și mama unuia din băieți, moment în care băiatul începe să plângă, căci el susținea sus și tare că este nevinovat. Femeia nervoasă începuse să caute prin boscheți telefonul pentru că i se spusese că acolo a căzut. Se mai oprea și mai urla la copii și  amenința cu poliția. Voia să înțeleagă cum de ei susțin că nu știu nimic de telefon din moment ce ea sunase pe acel telefon și niște copii i-au  răspuns, apoi  au închis, iar acum, ei  spun că telefonul picase acolo, în tufișuri. Ceva era putred! Copiii mințeau, iar ea turba de nervi că  și-a pierdut contactele și pozele cu copilul ei de când era mic.

Eu am reușit să mă fac dispărută și să ajung la mine acasă. De la geam o  tot vedeam cum căuta prin tufișuri, cum își punea mâinile în cap, la gură și cum se învârtea pe loc neștiind încotro s-o apuce. Am păcătuit judecând-o și pentru felul în care s-a purtat cu copiii, dar, prin reacția ei  violentă nu a făcut decât să bage teroarea în copii. Nici eu nu aș fi recunoscut vreodată că am furat ceva, de teamă să nu mă bată, să nu mă omoare individa.

După vreo două zile, mă întâlnesc în parc cu bunicul. Îl întreb dacă a descoperit ce s-a întâmplat cu telefonul. Mi-a spus că și-a luat altul și că știu sigur că Alex a fost pentru că toate drumurile duc la el. Nu e prima dată când minte. Are în sânge chestia furatului, a ascunsului. Știu că taică-su are camere de filmat în casă și mi-a spus cineva cum umblă el prin toate sertarele și dulapurile când rămâne singur acasă. Dar îl fac eu să spună, se dă el de gol. Până nu recunoaște că el  a furat telefonul, nici nu îi mai dau voie să vină în parcul ăsta. Cum îl prind, îl bat până recunoaște! ….aici am rămas blocată. Cum adică? Nu ești așa  calm cum credeam? Adică bați copilul altuia și nu îl lași în parc? Mă nene, mie chiar îmi plăcea de dumneata! Te știu de un an de zile, te-am văzut mereu jucându-te cu copiii și purtându-te frumos cu  toți. Hm…unii oameni, pentru care aveai un mare respect, te pot surprinde tare neplăcut.

Ca să fie treaba bună, apare și nefericita mamă a vinovatului  Alex. Bunicul o strigă și îi face semn să se apropie. Îi spune și ei  ce mi-a spus mie, inclusiv, că îi va bate copilul până recunoaște. Cât tact! Câtă diplomație!

Ce o fi pățit Alex, nu  știu. Bănuiesc că bunicul bătăuș nu și-a arătat talentele în karate. Câteva zile l-am văzut doar pe el cu nepotul său, pe cei patru copii, nu. S-or fi  gândit că  e mai bine să stea câteva zile departe de parc, că dacă bunicul e bătrân, uită. Când ai 8 ani, vârsta de 60 de ani este pentru hodorogi bătrâni și uituci.

Ce am învățat? Că e important să îți salvezi datele din telefon și pe calculator; că furia, amenințările și violența doar vor teroriza un copil  chiar dacă este nevinovat și îl vor determina să spună vreo minciună salvatoare; că, uneori, cu vârsta nu devii mai înțelept.

sabon.ro
Sursa foto: aici