Fata unei prietene s-a gândit că dacă ia în chirie niște păduchi se va îmbogăți şi îşi va cumpăra singură şi pe ascuns prăjituri. Realitatea nu i-a picat prea bine pe…cap.
Cu ocazia asta mi-am adus aminte de cât de supărată a fost mama pe mine când educatoarea i-a șoptit la ureche marea rușine. Venise să mă ia de la grădiniță, eu eram bucuroasă că s-a sfârşit încă o zi chinuitoare ( da, pentru mine şi grădinița a fost un chin, tremurul mușchilor fesieri s-a oprit la terminarea liceului; slavă Domnului, la facultate nu am avut niciun examen oral….hmm a fost licența, dar atunci am stat jos şi am avut liber la legănatul piciorului în mod necontrolat), ea era cu fața senină şi nepregătită pentru o veste aşa devastatoare. După ce a fost informată că în capul meu și-a pus cortul şatra lui Păduche, toți norii s-au îngrămădit deasupra noastră. M-a luat de-o aripă şi a gonit cu viteza luminii pe scări în jos , cu mine fluturând în spatele ei. Până acasă a rămas blocată pe întrebarea De ce ai făcut păduchi?. Nici până în ziua de azi nu am găsit un răspuns adecvat. Eu, față de mama, mi-am pus mai multe întrebări: Păduchi? Ce sunt ăia? O să mor? O să am toată viața boala asta?  O să mă bată când ajungem acasă? Nu am avut timp de prea multe întrebări şi nici de un plan de a scăpa cu viață că, la viteza cu care am mers, am ajuns repede acasă. M-a dezbrăcat, m-a vârât cu capul în lighean de vreo trei ori, tot timpul boscorodind ca Muttley. Cum și când am scăpat de ei nu-mi amintesc, poate își amintește ea și îmi lasă un comentariu. Știu doar că o bună bucată de vreme singura mea ocupație a fost să analizez cât puteam de aproape capetele copiilor care interacționau cu mine să nu care cumva să aibă păduchi.
Acum cică poți scăpa de păduchi în 15 minute. Ceea e ce foooarte bine, dar pierzi și niște beneficii  :). De exemplu:

– nu mai stai acasă

– nu mai poți spune că păduchii îți sug creierul și de aia ai uitat că ai mai mâncat trei amandine și patru mini-ecleruri  pe ziua de azi.

– nurorile  cu soacre “acre” nu se mai pot bucura prea mult de ocazia de a spune că au o “soacră păduchioasă” fără să fie blamate.

-nu mai poți plânge că păduchii îți sug sângele și d-aia nu te poți ridica din pat și ai nevoie să ți se aducă masa, ceaiul, cafeaua, biscuitele, să ți se facă masaj, să ți se schimbe canalele la tv, să ți se bage în gură lingura cu  ciorbă, etc etc

– faptul că te-ai tuns într-un mod “creativ” și acum arăți ca Tăntălăul și gogomanul la un loc, nu mai poate fi pus pe seama nevoii imperioase de a scăpa de păduchi.

 Știu că pentru unii perioada păduchioasă a fost una care merită povestită, de aceea mi-ar plăcea să știu și poveștile voastre cu șatra lui Păduche.

Sursa foto: Aici