Azi, în părculețul din fața blocului, am primit o lecție de drăgălășenie pură din partea unui copiluț de doar 4 ani. Mă jucam cu al meu copil când  apare un băiețel dornic să se bage și el în seamă. Se duce la Felix, îl salută, îl întreabă dacă vrea să-i cumpere ceva de la magazin și dacă vrea să îl ia în brațe. Nu așteaptă răspuns și, deodată, îl ia pe Felix în brațe, îl ridică în sus și-l pune câțiva pași mai încolo. Felix, stană de piatră. Băiețelul repetă schema de vreo trei ori, Felix ,în continuare, stătea ca lemnul la el în brațe.

 După ce a scăpat din strâmtoare, Felix s-a dus glonț la tobogan, la baza căruia se formase o băltuță. Se joacă amândoi în baltă ca două rațe, măcăne fiecare pe limba lui, stropesc în stânga și-n dreapta, în timp ce din mâneci li se scurge apa șiroaie.

 Din păcate, joaca nu a durat mult că băiatul a trebuit să plece. Înainte de a-și lua la revedere, îl atenționează pe Felix să nu se ducă sub tobogan pentru  că e un caca mare de câine și trebuie neapărat să-l evite, sub nicio formă nu trebuie să calce în el. Îi zice Pa!, Felix se uită la el ca la perete, dar își revine după două secunde și strigă PA! PA! și își agită mâna lui mică și dulce. Băiatul, pesemne că a prins drăgan de el, căci se întoarce şi îi dă cea mai caldă îmbrățişare, lipindu-şi obrazul de capul lui. Eu, lângă ei, mă topeam ca zăpada în soarele primăverii.

 Ce păcat că, pe parcursul vieții, ne pierdem, mai mult sau mai puțin, din capacitatea de a oferi afecțiune în mod simplu, pur şi sincer!

Sursa foto: Aici